Volksbank, urmărită penal ca persoană juridică pentru tentativă la înşelăciune

06 dec, 22:22 | Mihai Baniţă | ECONOMICA.net

Banca Volksbank România SA se află sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. Totul a început de la reclamaţia unui client care a acuzat banca de faptul că implementat defectuos OUG 50. Acesta este primul caz în care o bancă este urmărită penal ca persoană juridică.

Comenteaza ...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a declanşat urmărirea penală împotriva a cinci angajaţi ai Volksbank, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv pentru complicitate la această infracţiune, în acest an, după cum ECONOMICA.NET scria în exclusivitate în luna octombrie.

În acest dosar s-a început şi urmărirea penală a persoanei juridice Volksbank România SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Parchetul arădean a decis să înceapă urmărirea penală a persoanei juridice la începutul lunii noiembrie, potrivit surselor ECONOMICA.NET.

În cazul persoanelor juridice aflate sub urmărire penală, organele judiciare notifică Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în privinţa acestei stări, conform Codului de Procedură Penală. Volksbank România are menţiunea „Stare firma: funcţiune, urmărire penală” în certificatul constatator de la ONRC solicitat de ECONOMICA.NET.

În cazul băncilor, este notificată şi Banca Naţională a României, ca autoritate de reglementare.

Totul a pornit de la OUG 50/2010

Un client al Volksbank a depus plângere penală împotriva băncii şi a angajaţilor acesteia în anul 2010, invocând faptul că banca a aplicat deliberat greşit prevederile Ordonanţei 50/2010.

Legea obliga banca să elimine din contractele de credit comisionul de risc. Volksbank, la fel ca alte bănci, a ales să redenumească aceast comision în comision de administrare, deşi legea interzicea introducerea de noi comisioane, şi ar fi emis un act adiţional la contractul de credit, pe care clientul nu l-a semnat şi pe care Volksbank ar fi refuzat să îl anuleze, susţine clientul. Banca, de asemenea, în ciuda celor precizate în contractul de credit, ar fi modificat dobânda din fixă în variabilă, adaugă autorul plângerii.

Mai mult, în actele adiţionale emise de către Volksbank se preciza că modificările menţionate în aceste acte sunt făcute ca urmare implementării cerinţelor impuse de OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori.

Din 2010, Volksbank a ajuns să aibă procese civile cu câteva mii de clienţi în care sunt contestate anumite clauze din contractele de credit. Clienţii au câştigat majoritatea proceselor şi au obţinut peste 1.000 de decizii definitive şi irevocabile.

Însă aceasta este prima speţă penală care ar putea ajunge în instanţă şi primul caz în care o bancă este urmărită penal ca persoană juridică.

Răspunderea penală a persoanei juridice şi pedepsele aplicabile

Noul Cod Penal, intrat în vigoare în vara acestui an introduce şi noţiunea de răspundere a persoanei juridice, descrisă în TITLUL VI – art. 135 – 151.

Potrivit art. 135, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

În art. 136 sunt enumerate şi pedepsele aplicabile persoanei juridice găsite vinovate.

Art. 136. – (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărarii de condamnare.

Potrivit Codului penal, tentativa la înşelăciune se pedepseşte. Pentru înşelăciune, pedepsele sunt de la 6 luni 3 ani sau de la un an la 5 ani, în funcţie de faptă. În cazul tentativei, limitele pedepsei se reduc la jumătate faţă de infracţiunea plină.

În cazul în care pedeapsa este amenda, cuantumul acesteia se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se inmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins intre 30 de zile şi 600 de zile.

În cazul tentativei la înşelăciune, limita de zile amendă merge până la 240 de zile, dar instanţa decide dacă există elemente atenuante sau agravante sau dacă este necesară o pedeapsă complementară.

Ce urmează

În faza urmăririi penale, procurorii strâng probe privind existenţa infracţiunilor şi hotărăsc dacă vor dispune sau nu trimiterea în judecată.

Ca orice persoană, fizică sau juridică, Volksbank beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă de condamnare a instanţei de judecată.

Potrivit surselor ECONOMICA.NET, Volksbank şi-a angajat deja un cunoscut avocat penalist din Cluj pentru a se apăra.

Vom publica poziţia băncii imediat ce aceasta va fi disponibilă.

Volksbank România: oferim tot suportul autorităţilor pentru a soluţiona acest caz (update 07 dec, 21:03)
„Activitatea Bancii nu este afectata in niciun fel! Banca a fost informata de demararea unor proceduri, fara insa ca pana la aceasta data sa cunoastem faptele concrete avute in vedere la initierea acestui demers. Speram intr-un demers legal, coerent, derulat intr-un termen rezonabil. Banca ofera tot suportul necesar autoritatilor pentru a solutiona cat mai rapid acest caz care, pe fond, nu este de natura penala,” se arata intr-un comunicat Volksbank remis ECONOMICA.NET.

Sursa: economica.net

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s