Veşti proaste pentru clienţii băncilor. Guvernul a promis FMI să lase în contracte clauzele abuzive

28 ian, 15:22 | | ECONOMICA.net

Guvernul Ponta îşi asumă în faţa FMI să nu pună acum în aplicare legea care ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele de credit, clauze ce umflă ratele lunare. Promisiunea Guvernului este făcută în draftul scrisorii de intenţie şi arată că bancherii sunt pe cale să obţină o nouă victorie la capitolul lobby.

Comenteaza Autoritatile se feresc sa faca mari probleme bancilor

Autoritatile se feresc sa faca mari probleme bancilor
Foto: bancherul.ro

Guvernul promite în faţa FMI să nu aplice noul Cod de procedură civilă din cauza unor prevederi ce ar lovi în bilanţurile băncilor cu contracte de credit ce conţin clauze abuzive.

La 1 februarie încă ar trebui să intre în vigoare noul Cod de procedură civilă împreună cu legea de punere în aplicare, care modifică mai multe legi, inclusiv legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte.

Potrivit noilor reglementări, dacă o clauză dintr-un contract bancar, de pildă, va fi dovedită abuzivă în instanţă la o acţiune a Protecţiei Consumatorilor, atunci acea clauză va fi eliminată din toate contractele.

Această modificare legislativă a dat frisoane bancherilor cu nereguli în contractele de credit. Lobby-ul acestora la nivelul Asociaţiei Române a Băncilor a dus la promisiunea guvernului în faţa FMI că modificările legislative nu vor fi aplicate până ce nu va fi iniţiat un studiu de impact şi se va efectua consultarea publică necesară cu toţi actorii implicaţi.

„Pentru că păstrarea disciplinei între debitori contribuie semnificativ la consolidarea stabilităţii financiare, vom face toate eforturile să evităm adoptarea iniţiativelor legislative (de exemplu, propunerile pentru legea insolvenţei particularilor şi cea privind colectarea datoriilor), sau de amendare Ordonanţei 50/2010, ce ar submina disciplina de creditare.

În această privinţă, vom elabora un studiu de impact şi o consultare publică cu părţile interesate privind Legea pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, în special în ceea ce priveşte dispozițiile privind clauzele abuzive din contractele de împrumut, înainte ca aceasta să intre în vigoare„, se arată în draftul scrisorii de intenţie cu FMI.

Asta înseamnă, în primul rând, că legea nu ar mai avea cum să intre în vigoare la 1 februarie 2013. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a şi cerut amânarea punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă cu 5 luni, iar apoi a revenit asupra declaraţiilor.

Dacă o clauză e abuzivă, atunci trebuie eliminată din toate contractele

Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori este temeiul de drept pe care s-au câştigat procesele împotriva băncilor în ultimii ani.

Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă întăreşte şi mai mult legea 193/2000 în favoarea consumatorului. Se adaugă articole noi care permit ANPC ca, în cazul în care constată că un profesionist (noul termen pentru comerciant) are clauze abuzive în contractele preformulate, să ceară în instanţă obligarea acestuia la eliminarea acestor clauze din TOATE contractele, fie ele în derulare. Aceasta înseamnă că acei profesionişti care de-a lungul timpului au inserat în contracte anumite clauze considerate abuzive vor trebui să îndrepte situaţia pentru TOŢI clienţii afectaţi, fără ca aceştia să fie nevoiţi să iniţieze vreo procedută juridică.

Legea care a băgat spaima-n bănci

Într-o scrisoare adresată Băncii Naţionale a României şi Ministerului de Justiţie, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a cerut ajutorul pentru ca legea modificată să nu aducă un impact major asupra sistemului bancar – pierderi de peste 600 de milioane de euro pe an. ARB recunoaşte existenţa unor „posibile erori izolate apărute în practica instituţiilor de credit în trecut”, dar consideră că instanţele din România nu sunt capabile să judece astfel de cazuri.

S-ar putea să vedem din nou o victorie a bancherilor în lupta cu modificările legislative propuse de stat. În scrisoare pomenită mai sus, de altfel, ARB laudă efortul coordonat al BNR şi Fondului Monetar Internaţional care a dus la suprimarea efectelor OUG 50/2010, astfel încât această lege să se aplice doar creditelor noi. De altfel, reprezentaţii FMI au discutat cu cei de la BNR despre impactul modificărilor legislative asupra sistemului bancar.

Promisiunea din scrisoare de intenţie cu FMI arată că autorităţile române sunt sensibile la problemele bancherilor.

Sursa: economica.net

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s