Clienţii băncilor îi cer lui Ponta să modifice legea creditelor bancare după decizia Curţii Europene

 

SCRISOARE DESCHISǍ

16 iulie 2012

Cǎtre: Victor Ponta, prim-ministru al României

CC:      Guvernul României

Stimate domnule prim-ministru,

Stimati guvernanti,

Asociaţia pentru Consilierea Clientilor Bancari şi Asiguraţilor din România vă solicită modificarea Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, având în vedere următoarele:

  • Hotărărea Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronunţată in 12 iule 2012 în care se arată că “Articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională (OUG 50/2010 aprobată cu modificări şi completări prin L288/2010) menită să transpună această directivă în dreptul intern să definească domeniul său de aplicare temporal astfel încât respectiva măsură să se aplice și unor contracte de credit precum cele care erau în derulare la data intrării în vigoare a măsurii naționale menționate.
  • Articolul 16 alin.(1) din Constituţia României privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
  • Cele peste 1000 hotărâri irevocabile pronunţate în favoarea clienţilor băncilor din România care au fost nevoiţi să solicite instanţelor să constate ca fiind abuzive o serie de clauze inserate in contractele lor de credit de instituţiile de credit, cu aprobarea B.N.R., până la intrarea în vigoare a OUG 50/2010. Aceste procese între clienţi şi bănci nu fac decât să aglomereze instanţele care sunt nevoite să judece făcând apel doar la prevederile Codului Civil şi Legislaţiei din domeniul Protecţiei Consumatorului, întrucât Legea 288/2010 – legea specială a contractelor de credit nu li se aplică.
  • Sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea OUG 50/2010 semnată de un grup de 55 deputaţi, respinsă de Curtea Constituţională cu majoritate de voturi dar cu opinia separată a trei judecători, opinie din care reţinem: “Socotim ca in special art. 95 din ordonanta de urgenta, care arata ca prevederile acesteia nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii ei in vigoare este neconstitutional.
  • Aceasta reglementare incalca in primul rand art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, intrucat discrimineaza aceeasi categorie de persoane, si anume debitorii din contractele de credit pentru consumatori, in curs de executare, fata de cei care incheie contractele dupa adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010. Aceste contracte sunt contracte cu executare succesiva in timp, orice obligatie executata (rata) si-a produs efectele, in temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate celelalte obligatii este aplicabila legea in vigoare la acel moment. Asadar, pentru ambele categorii de debitori trebuie sa se aplice aceeasi lege (tempus regit actum). Mai mult, se invoca oportunitatea modificarilor in sensul ca acestea au fost solicitate de reprezentantii Comisiei Europene prin Memorandumul de intelegere ca preconditie pentru eliberarea urmatoarei transe de imprumut, cat si de reprezentantii Fondului Monetar International, tot ca preconditie pentru discutarea in bordul din 7 ianuarie a scrisorii suplimentare pentru eliberarea urmatoarei transe catre B.N.R., aratandu-se ca astfel este respectat Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, modificarile fiind in conformitate cu art. 11, 20 si 148 din Constitutie. Or, sub niciun aspect, nici chiar al oportunitatii, aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 nu reglementeaza raporturile juridice care presupun o mai buna organizare a sistemului de credit bancar in Romania, ci, dimpotriva, este in defavoarea consumatorilor.” (Decizia 1656/2010 a Curţii Constituţionale din 28 decembrie 2010-Opinie separată: Judecator Acsinte Gaspar, Judecator, prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru, Judecator prof. univ. dr. Tudorel Toader)
  • Nu în ultimul rând, poziţia dvs. consemnată în presa vremii, faţă de modificările aduse de către PDL formei iniţiale a OUG 50/2010 la presiunea băncilor; a mandatului pe care l-aţi dat parlamentarilor PSD de a vota în plen împotriva acestor modificări, amendamentele favorabile clienţilor bancari propuse de parlamentarii PSD şi PNL în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumim pentru atenţia acordată acestei probleme atât de importante.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Media. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Clienţii băncilor îi cer lui Ponta să modifice legea creditelor bancare după decizia Curţii Europene

  1. ana zice:

    Daca procesul dintre OPC Cluj-Vb pe OG 50 a fost castigat in fond de Vb ,la recursul din septembrie ce putem face noi consumatorii pentru a se aplica hotararea curtii?Este vorba de un proces in care Vb a contestat PV intocmit de OPC pe OG 50, in care nu sunt intervenienti in nume propriu .Instanta este informata la nivel national de decizia curtii sau trebuie sa mergem pe mana OPC?

    • clientivb zice:

      Draga Ana, mai jos ai raspunsul maestrului Piperea la intrebarea ta.
      Gheorghe Piperea
      Instanta din Cluj ar trebui sa stie de decizie, in primul rind pentru ca e obligata sa stie, in al doilea rind pentru ca multe dosare s-au suspendat la Cluj pina la solutionarea acestei intrebari preliminare. In baza deciziei CJUE, recursul OPC (daca a fost formulat, daca s-a insistat in judecarea lui, daca nu s-a renuntat, daca nu s-a anulat etc) trebuie admis automat daca solutia depindea de oug 50/2010. Daca solutia depindea, partial sau total, de alta lege, cum ar fi legea 193/2000, atunci decizia celor de la Cluj ar putea fi doar influentata de decizia CJUE. Oricum, in toate aceste cazuri ar trebui formulate interventii accesorie, in care sa se sustina ferm admiterea sesizarilor opc in baza deciziei cjue. Altfel, riscul este ca hotaririle sa ramina irevocabile, fara ca judecatorii sa se sesizeze de existenta deciziei cjue (ma rog, nu ar trebui sa existe vreun judecator care sa nu stie de decizia cjue, care a fost destul de mediatizata). Succes tuturor celor aflati in aceasta situatie!

      • ana zice:

        Acest proces a fost deschis de Vb care a contestat Pv incheiat de OPC pe OG 50 si judecatoria a admis cerera VB.OPC a facut recurs si acesta are termen in 26 septembrie.
        Procesele deschise pe clauze abuzive (legea 193)au fost suspendate deoarece trib com Cluj a trimis acele intrebari preliminare la CJUE in cauza C-571/2011.Si aici este un proces cu OPC deschis pe clauze abuzive si are termen pe 22 august ( unde credem ca urmeaza suspendarea).In acest proces suntem cateva persoane intervenienti in nume propriu.S-ar putea totusi sa depinda soarta acestui proces de raspunsul curtii in cauza C-602?Putem sa intervenim si in acest proces cu hotararea curtii in cauza C 602 / Ajuta .
        Cu multumiri Costin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s